Last Energy înființează o filială în România și îl numește pe Mihai Darie în funcția de Director General

Un expert în finanțe și energie va conduce activitatea în creștere a Last Energy în România


WASHINGTON, July 27, 2022 (GLOBE NEWSWIRE) -- Last Energy, care proiectează, produce și comercializează un nou reactor nuclear de mici dimensiuni, complet modular a anunțat astăzi numirea lui Mihai Darie în funcția de Director General, în fruntea filialei sale românești nou înființate, Last Energy Romania S.R.L. Acesta va fi responsabil pentru supravegherea eforturilor crescânde ale Last Energy în acest domeniu, pe măsură ce țara se pregătește să accelereze dezvoltarea proiectelor nucleare.

Darie are peste douăzeci de ani de experiență în poziții de conducere în domeniul financiar, în industrii precum cea energetică, a utilităților, bancară și infrastructură. Înainte de a se alătura echipei Last Energy România, a fost director financiar al grupului Electrica și director financiar al Nuclearelectrica. El aduce o experiență aprofundată în peisajul energetic românesc, inclusiv în industria nucleară, pentru a conduce eforturile Last Energy în această țară.

„România lucrează în mod activ pentru un viitor energetic mai independent, mai sigur și mai durabil; energia nucleară va juca, fără îndoială, un rol cheie,” a declarat Darie. „Ceea ce m-a atras la Last Energy a fost abordarea eficientă, accesibilă și practică a implementării proiectelor de energie nucleară, care va contribui la accelerarea eforturilor țării de a atinge atât independența energetică, cât și obiectivele climatice. Sunt încântat să mă alătur echipei pentru a conduce eforturile noastre din România într-un moment incredibil de urgent și critic pentru piața energetică din România și, mai larg, din Europa. Reactoarele modulare de mici dimensiuni ale Last Energy vor fi o completare esențială pentru sectorul nuclear din România.”

Centralele nucleare furnizează deja aproximativ 20% din energia României, iar țara are planuri ambițioase de extindere, inclusiv prin finalizarea a două centrale nucleare în curs de construcție și prin investiții în reactoare modulare de mici dimensiuni. Formând parteneriate cu companii precum Last Energy, România are potențialul de a deveni o putere regională care să furnizeze energie curată, fiabilă și la prețuri accesibile propriilor sale comunități și vecinilor săi europeni.

Modelul de afaceri al Last Energy este conceput pentru a face ca energia nucleară să fie mai accesibilă, mai ieftină și mai rapid de implementat. Compania oferă clienților săi un ciclu complet de dezvoltare a proiectelor nucleare. Aceasta include proiectarea, construcția, finanțarea, mentenanța și întreținerea instalațiilor, furnizarea de combustibil, colectarea deșeurilor și dezafectarea centralei electrice la sfârșitul duratei de funcționare a acesteia. Centrala electrică a companiei se bazează pe un proiect dovedit de reactor cu apă sub presiune, cuplat cu un proces de fabricație complet modulară, o abordare unică, care reduce dramatic timpul și costurile de construcție a centralelor nucleare, pentru a furniza energie curată în bandă. Utilizând tehnologii dovedite în industrie și cele mai bune practici din toate industriile, modelul de dezvoltare al Last Energy vizează livrarea unei centrale electrice în termen de douăzeci și patru de luni de la semnare.

„Țările sunt supuse unei presiuni imense pentru a deveni independente din punct de vedere energetic, în mod rapid și durabil. În fața acestei provocări, este încurajator să vedem că țări precum România înțeleg adevăratul potențial al capacității de generare a energiei nucleare — nu doar pentru poporul său, dar și pentru vecinii europeni,” a declarat Bret Kugelmass, Director Executiv al Last Energy. „Last Energy se angajează să aducă modelul nostru de dezvoltare nucleară modulară în România, pentru a completa sistemul nuclear în curs de dezvoltare de acolo. Sunt încrezător în echipa noastră, care se bazează pe expertiza aprofundată a României în domeniul cercetării și operațiunilor nucleare.”

Despre Last Energy
Last Energy creează un nou sistem pentru dezvoltarea și livrarea de centrale nucleare modulare de mici dimensiuni. Combinând tehnologia dovedită a reactoarelor cu un model de livrare inedit și un design complet modular al centralei, Last Energy își propune să decarbonizeze producția de energie și să crească accesul la energie curată, la prețuri accesibile.

LaunchSquad pentru Last Energy

lastenergy@launchsquad.com